DISCORPS CEEX Project Anca GATA

Proiect DISCORPS CEEX Resurse Umane PostDoc - Modul II PD-17 / Contract 1542 / 07.04.2006

Finanţat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării

24 luni:  octombrie 2006 - martie 2008

Discurs şi Comunicare în Spaţiul Public Românesc: Reflectări ale Valorilor, Instituţiilor, Limbii, Culturii, Istoriei

Definirea Spaţiului Public - SPAŢIUL PUBLIC – DELIMITĂRI CONCEPTUALE

GLOSAR DE TERMENI

Au fost puse bazele unor delimitări conceptuale ale domeniului sferei publice / spaţiului public prin prelucrarea informaţiilor preluate din bibliografia de specialitate consultată.

Glosarul de termeni este constituit în acest moment din definiţii şi utilizări în context ale unor termeni consideraţi ca fiind relevant în domeniul cercetării spaţiului public.

Lista termenilor din glosar

agent social – social agent

agenţi activi – active agents

cetăţean – citizen

comunicare mediată de computer – computer mediated communication

comunitate vs. lumea comunã

conversaţie – conversation

cultură de masă – mass culture

cultură plebee – plebeian culture

democraţie – democracy

dezbatere publică – public debate

dialog public – public dialogue

discurs politic – political discourse

etos

formare de opinie – opinion formation

forum

guvernanţii – the rulers

guvernaţii – the ruled

identitate în spaţiul public

identitate instituţională

identitate personală

infotainment

instituţii formatoare de opinie – opinion-formation institutions

intelectual

îndatoriri civice – civic duties

locaţii instituţionale – institutional sites

mass-media

media

medierea

modele semiotice ale comunicării – semiotic models of communication

noul spaţiu public

opinie – opinion

opinie publică - public opinion

opinion management

proces politic – political process

public

public slab – weak public

public vs. privat

putere politică – political power

raportul societate civilă – societate politică

raţionalitate

raţionalizare

raţiune

reciprocitate – reciprocity

reciprocitate parţială – partial reciprocity

relaţia sferă publică – structura audienţei

sfera privată – private sphere

sfera publică – public sphere – sphère / espace public

sferă publică formală – formal public sphere

sferă publică idealizată – idealized public sphere

sferă publică informală – informal public sphere

sferă publică liberală – liberal public sphere

sfera publicã politicã – political public sphere

sinecura

sinecurismul (românesc)

societate – society

societate bună – good society

societate civilă – civil society

societate deschisă – open society

sondaj de opinie

spaţiu comun – common space

spaţiu public – public space

spaţiu sacru – sacred space

stat de drept

voinţa comunităţii – the will of the community

voinţă politică populară – popular political will

vot – voting

Glosar de termeni

agent social – social agent (M.V.)

“As many a democratic theorist would attest, the achievement of a civil society requires the creation and sustaining of a self-knowing social agent, uniting the creative force of an individual's intuitive convictions with the logical pluralism of sound thinking upon a trusted social stage.” (Gilder, 1995: 199)

Societatea civilă presupune crearea şi perpetuarea unui agent social conştient de sine; presupune abilitatea de a unifica forţa creatoare a convingerilor intuitive individuale cu pluralismul logic al unei gândiri sănăroase pe o scenă socială de încredere.

agenţi activi – active agents (M.V.)

“It becomes a focal point of our desire for the good society, the institutional sites where popular political will should take form and citizens should be able to constitute themselves as active agents in the political process” (Dahlgren 1991: 1-2)

Acesta (spaţiul public) devine destinaţia drumului nostru către o societate bună (?!); locaţiile instituţionale unde ar trebui să se formeze voinţa politică populară i unde cetăţenii ar trebui să fie capabili să se constituie agenţi activi ai procesului politic.

comunicare mediată de computer – computer mediated communication (D.P.)

1. (D.P.) “Computer mediated communication can be defined as the use of a computer to create, address, route, distribute, or receive messages sent from one individual to another, from a group to an individual, from an individual to a group, or from one group to another

group”(Murphy 1994 cf. Schneider 1997: 47)

2. (D.P.) “(…) poses a challenge to linguistic and textual models, as it appears to combine the organizational and activities-based nature of the conversation with the written (rather than spoken) context of the text.” (Schneider 1997: 50)

comunitate vs. lumea comunã (D.P.)

“Comunitatea se sprijinã pe o identitate preexistentã (limbã, etnie) care defineşte frontiera spaţiului public şi determinã obiectivul deciziei colective (menţinerea identitãţii comune), în timp ce lumea comunã e marcatã de deschiderea , adicã o identitate de construit prin participarea la spaţiul public.” (Chambat 2002: 69)

conversaţie – conversation (D.P.)

It is “not an enterprise designed to yield an extrinsic profit” nor a “context where a winner gets a prize,” but only “an unrehearsed intellectual adventure.” (Oakeshott 1962 cf. Steven Michael Schneider 1997: 38)

cultură de masă – mass culture (D.P.)

According to Habermas entertainment destroys the public sphere because it encourages intellectual regression since only “Serious involvement in culture produces facility, while the consumption of mass culture leaves no lasting trace; it affords a kind of experience which is (…) regressive (…).” (Habermas 1989: 166)

Cultură plebee – plebeian culture (D.P.)

Habermas speaks about the “inner dynamics of a plebeian culture”, which is, in fact, the “culture of the common people” which was “by no means only a backdrop, that is, a passive echo of the dominant culture (…).”(Habermas 1992: 427)

democraţie – democracy (M.V.)

“[…] the achievement of democracy cannot be separated from development of shared information and of free access to this information. Without this, public debate is not possible. The first form of democracy with which the West experimented, that of the Greek city, constituted itself around three essential qualities: transparency of decisions, publicity of debate, and a guarantee of information about public affairs to all citizens.” (Hénaff şi Strong, 2001: 221)

Conceptul de democraţie nu poate fi separat de accesul liber şi comun la informaţie. În lipsa acestuia, dezbaterea publică nu este posibilă. Prima formă de democraţie pe care a experimentat-o occidentul, cea a oraşului grecesc, se caracteriza prin trei trăsături esenţiale: transparenţa deciziilor, caracterul public al dezbaterilor, şi garantarea informării tuturor cetăţenilor în legătură cu problemele de interes public.

dezbatere publică – public debate (M.V.)

(v. democraţie)

dialog public – public dialogue (D.P.)

In public dialogues “individuals engage in political discussions with others who hold different viewpoints.” (Dahl 1989 cf. Steven Michael Schneider 1997: 35)

discurs politic – political discourse (D.P.)

1. (D.P.) “Political discourse is surely not personal dialogue among two or a very few persons directly affected by an action one of them took. ( . . .) Political questions [are] of larger scope and scale, addressed to a larger audience, cast in a more general and impersonal mode. Unlike moral dialogue, political discourse is characteristically public speech, both with respect to its participants and with respect to its subject matter . . . There is no such thing as private politics, intimate politics.” (Pitkin 1972 cf. Schneider 1997: 8)

2. (D.P.) “Here the function of talk is to allow people to vent their grievances or frustration or opposition, not in hopes of moving others but in order to give public status to their strongly held personal convictions. The cry of ’In spiteof all, I believe’ is the hallmark of such usage” (Barber 1984 cf. Schneider 1997: 39)

3. (D.P.) “One of the factors that distinguishes political discourse from ordinary discourse is that in the former, a group of people is engaged in attempts to resolve a problem; their discussion is not the end in itself, but a means to an end. Yet, at the same time, the people involved are likely to have different visions of justice and the public good.” (Gutmann & Thompson 1996 cf. Schneider 1997: 39)

etos (D.P.)

“Prin etos înţeleg (…) structura culturalã şi normativã care ne orienteazã modul în care ne imaginãm viaţa socialã - model, idealul de viaţa personal.” (Matei 2004: 187)

formare de opinie – opinion formation (A.G.)

"The more a society is integrated and united around the fundamental values of the existing social order, the more likely it is to have just one public sphere. The more divided it is, the greater the likelihood of the various groups within it creating institutions of will- and opinion-formation constituting different public spheres, taking fundamentally different stands on the legitimacy of the prevailing social order, and the desirability of its continued existence (Negt and Kluge 1983; Downing 1984, 1988, cited by Jakubowicz 1991: 155)

Cu cât o societate este mai integrată şi mai unită în jurul valorilor fundamentale ale ordinii sociale existente, cu atât este mai probabil ca aceasta să posede o singură sferă publică. Cu cât este mai divizată, cu atât este mai mare probabilitatea ca diversele grupuri din interiorul acesteia să creeze instituţii formatoare de voinţă şi opinie constituind sfere publice diferite, ocupând poziţii fundamental diferite în ceea ce priveşte legitimitatea ordinii sociale dominante şi dorinţa de a i se perpetua existenţa.

forum – forum – forum (M.V.)

Un spaţiu „unde cei guvernaţi îşi pot dezvolta voinţa politică şi şi-o pot exprima către guvernanţi” (Dahlgren 1991: 1)

guvernaţii – the ruled (M.V.), guvernanţii – the rulers (M.V.)

“As the vision of democracy has evolved historically, so has the view of the desirability and feasibility of fora where the ruled can develop and express their political will to the rulers. And clearly the view among rulers and ruled has often been at odds.” (Dahlgren 1991: 1)

Odată cu evoluţia istorică a viziunii asupra democraţiei, a evoluat şi percepţia măsurii în care mai sunt dezirabile şi fezabile forurile/spaţiile în care cei guvernaţi îşi pot dezvolta voinţa politică şi şi-o pot exprima către guvernanţi. În mod evident percepţia guvernanţilor asupra acestor aspecte a fost adesea diferită de cea a guvernaţilor.

Identitate personală. Identitate în spaţiul public. Identitate instituţională (I.C.)

Vezi Mary Douglas, Cum gândesc instituţiile, Polirom, 2002.

Pierre Bourdieu, La crise des identites,

infotainment (M.V.)

The a priori distinction between, say, information and entertainment becomes highly problematic from the standpoint of audience sense-making. (Media culture itself seems to be catching up with media theory, as we witness an increasing mélange of traditional genres, e.g. the pervasive 'infotainment'.) (Dahlgren 1991: 17)

Distincţia apriorică dintre informaţie şi divertisment devine problematică din perspectiva modalităţii în care audienţa îşi construieşte înţelesurile. (suntem martorii unui melanj din ce în ce mai accentuat de genuri tradiţionale, v. din ce în mai mult prezentul „infotainment”).

instituţii formatoare de opinie – opinion-formation institutions (A.G.)

(v. formare de opinie)

Intelectual (I.C.)

Rolul intelectualului în spaţiul public

„intelectualul trebuie să facă neîntrebat – aşadar fără însărcinare din partea cuiva – uz public de conştiinţa sa profesională, de care dispune ca filosof sau scriitor, ca specialist în ştiinţele sociale sau ca fizician, de exemplu. Făr a fi neutru, el trebuie să se exprime, fiind conştient de failibilitatea sa. El trebuie să se limiteze la teme relevante, să promoveze informaţii obiective şi argumente cât mai bune, el trebuie să se străduiască, de asemenea, să să îmbunătăţească nivelul discursiv nemulţumitor al controverselor publice. El îşi trădează autoritatea de ambele părţi dacă nu desparte cu grijă rolul său profesional şi rolul său public. El nu trebuie să-şi îngăduie să folosească influenţa pe care o dobândeşte prin cuvânt ca mijloc pentru dobândirea puterii, aşadar nu trebuie să confunde influenţa cu puterea. În funcţiile publice, intelectualii încetează să fie intelectuali. Împrejurarea că eşuăm de cele mai multe ori în raport cu aceste repere nu poate să devalorizeze reperele înseşi. Căci intelectualii, care, la rândul lor, atât de des i-au combătut şi socotit morţi pe alţii asemenea lor, nu-şi pot permite un lucru: să fie cinici”. (J. Habermas, Zwischen Naturalismus und Religion. Philosophische Aufästze, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2005, p. 26; apud. A. Marga, Filosofia lui Habermas, Polirom, 2006, p. 22).

Despre intelectuali în România după 1989 (I.C.)

Vezi Daniel Barbu, Republica absentă, Nemira, 1999, p. 30.

Despre apariţia intelectualilor în Europa şi rolul lor de-a lungul istoriei europene (I.C.)

Vezi Edgar Morin, Gândind Europa, Editura Trei, 2002, p. 96-101.

Charles Maurras, Viitorul intelectualităţii, (1905) (I.C.)

Text prezentat de către Florin Ţurcanu în Dicţionar de scrieri politice fundamentale, Humanitas, 2000, p. 224-231.

În acest text Ch. Maurras ridică problema rolului intelectualităţii în societeta democratică. Tema fusese inaugurată de către Edmund Burke care se referera la „oamenii de litere” şi rolul lor în pregătirea Revoluţiei franceze.

După Ch. Maurras, rolul intelectualului este de a face opinia publică să vadă care este cel mai bun regim politic şi de a-l alege cu autoritate şi chiar de a orienta celelalte Forţe în sprijinul său. (Dicţionar, p. 229). (I.C.)

Aristocraţi ai spiritului: boierii minţii (Dicţionar, p. 229). (I.C.)

Raymond Aron despre intelectuali (I.C.):

„În ziua în care s-ar da inteligheiţiei dreptul de a discuta în mod raţional majoritatea chestiunilor, nu i se va putea refuza dreptul de a punje până la urmă sub semnul întrebării monopolul partidului, adică identificarea proletariatului şi a partidului, care e chiar temeiul legitimităţii regimului”.

Aron a înţeles, pe urmele tradiţiei gândirii politice occidentale, că există o legătură profundă între legitimitatea unui regim şi discursul public.

(Cristian Preda, Tranziţie, liberalism şi naţiune, Nemira, 204-205)

îndatoriri civice – civic duties (M.V.)

In the words of the World Bank (1992), Romania: “. . . will need citizens capable of performing the civic duties required for democracy – formulating judgements on policy issues, choosing candidates, and demanding service from government.” (Gilder, 1995: 210)

Într-un raport din 1992, Banca Mondială afirma despre România că aceasta va avea nevoie de cetăţeni capabili să îşi exercite îndatoririle civice presupuse de democraţie cum ar fi formularea de aprecieri asupra diverselor politici, alegerea candidaţilor, şi cererea de servicii din partea guvernului.

locaţii instituţionale – institutional sites (M.V.)

(v. agenţi activi)

mass-media

1. (A.G.) "the most powerful element of the public sphere" (Jakubowicz 1991: 155);

2. (M.V.) “especially in their journalistic role, can help citizens learn about the world, debate their responses to it and reach informed decisions about what courses of action to adopt.” (Dahlgren 1991: 1)

Mai ales prin rolul lor jurnalistic, (mass media) îi pot ajuta pe cetăţeni să cunoască lumea, să îşi dezbată reacţiile faţă de aceasta şi să tragă concluzii informate în ceea ce priveşte setul de masuri care trebuie adoptate.

media – media – media (M.V.)

1. “The media are central to this process. They distribute the information necessary for citizens to make an informed choice at election time; they facilitate the formation of public opinion by providing an independent forum of debate; and they enable the people to shape the conduct of government by articulating their views. The media are thus the principal institutions of the public sphere or, in the rhetoric of nineteenth-century liberalism, 'the fourth estate of the realm'. . (Curran: 29 in Dahlgren 1991)

Funcţii principale ale media:

(i) they distribute the information necessary for citizens to make an informed choice at election time; - distribuie informaţia necesară cetăţenilor pentru a face o alegere informată atunci când merg la urne.

(ii) they facilitate the formation of public opinion by providing an independent forum of debate; - facilitează formarea opiniei publice oferind un forum de dezbateri independent.

(iii) they enable the people to shape the conduct of government by articulating their views. – le oferă oamenilor posibilitatea de modela comportamentul guvernului prin exprimarea viziunilor proprii.

2. “The media are a battleground between contending forces. How they respond to and mediate this conflict affects the balance of social forces and, ultimately, the distribution of rewards in society.” (Curran: 29 in Dahlgren 1991)

Mass media sunt un teren de luptă al forţelor aflate în conflict. Modul în care acestea reacţionează şi mediază acest conflict afectează echilibrul forţelor sociale şi, în ultimă instanţă, distribuţia recompenselor în societate.

3. “[…] an ideological apparatus of the state - the ideational counterpart to the repressive apparatus of the police, judiciary and armed forces through which the ruling order is ultimately sustained.” (Curran: 36 in Dahlgern 1991)

Din perspectivă tradiţionalist marxistă, mass media ar trebui să fie privite drept un aparat ideologic al statului – echivalentul ideaţional al aparatului represiv al forţelor de poliţie, judiciare şi militare prin intermediul cărora ordinea guvernantă este la urma urmei susţinută.

medierea (D.P.)

“Medierea intre stat şi societatea civilã nu este doar un proces de negociere democraticã intre sfera civilã privatã şi cea a guvernãrii. Ea reprezintã, de asemenea, medierea raporturilor de forţe economice şi simbolice ale societãţii, adicã medierea capacitãţilor şi puterilor inegale in producţia economicã şi pe piaţã, in alegerea şi exercitarea unei activitãţi politice, in producerea şi accesul la bunurile culturale şi in formarea reprezentãrilor legitime.” (Floris 1995: 127)

modele semiotice ale comunicării – semiotic models of communication (D.P.)

“(…) emphasize the usage of signs rather than speech as the primary communicative act, and thus account for written (textual) and other physical representations of meaning through symbolic exchange.” (Schneider 1997: 50)

noul spaţiu public (D.P.)

Este “locul unde puterea e împãrţitã între sistemul politic tradiţional, consultanţii în marketing politic, politologi, mass-media şi institutele de sondaje.” (Patrick Champagne 1990 Bernard Floris, Bernard Miege si Isabelle Pailliart 2002: 15)

opinie, cetăţean, vot – opinion, citizen, voting (M.V.)

“[…] the conceptual categories by which this phenomenon is grasped (e.g. 'opinion', 'citizen', 'voting') […]” (Dahlgren 1991: 7)

Trei posibile categorii conceptuale ale conceptului de sferă publică.

opinie – opinion (D.P.)

1. (D.P.) “may (…) be distinguished from reason and adequate knowledge, on the one hand, and from mere momentary impressions on the other. (…) it seems clear that on the vast majority of subjects on which there is a considerable amount of relatively stable opinion, the people who hold those opinions have had no chance of weighing the evidence, nor are they competent to analyse or dissect the evidence with anything like the care and scrutiny that would be required for genuine scientific inference.” (Ginsberg 1969: 125)

2. (D.P.) It “(…) stands for that mass of ideas and beliefs in a group or society, which has a certain stability and is not a mere series of momentary reactions, but is yet not based on clearly thought out grounds of a scientific character.” (Ginsberg 1969: 125)

3. (I.C.) Opinia şi caracterul ei public joacă un rol esenţial în societăţile moderne. „Separarea opiniei de autoritate” (Pierre Manent) este funddamentul afirmării toleranţei. Filosofia Luminilor a făcut din opinia publică o instanţă critică: exprimată prin cărţi, broşuri şi gazete, ea ţinea publicul luminat, într-o încercare de a separa adevărul de prejudecăţi. O dată cu impunerea democraţiei electorale, opinia publică a devenit omniprezentă în societate, formele în care ea se manifestă fiind asocierea, reuniunea, presa, petiţia (Dominique Reynie). Sondajul sau ancheta de opinie – realizate începând cu anii 1930 – dezvăluie liniile principale care organizează opinia publică din marile societăţi contemporane. Cercetarea opiniilor guvernanţilor datează însă din secolul al XVI-lea, fiind inspirată de spiritul Reformei şi facilitată de dezvoltarea unor prime mijloace statistice. (Cristian Preda, Mic dicţionar de gândire politică liberală, Humanitas, 2004, p. 79).

4. (I.C.) Singura opinie autentică şi reprezentativă a unei naţiuni este opinia parlamentului acelei naţiuni. Nici intelectualii şi nici presa nu pot pretinde că ştiu mai bine decât parlamentul – oricât de dezamăgitoare ar fi prestaţia acestuia – ce crede o societate despre o anumită problemă politică. Riscul unei asemenea prezumţii – asumat sistematic de către presa rom’nească – este ca mass-media, chiar dacă are dreptate într-o anumită situaţie, să devină o instituţie antidemocratică. (p. 33)

opinie publică - public opinion

1. (M.V.) “Public opinion is no longer a process of rational discourse but the result of publicity and social engineering in the media.” (Dahlgren 1991: 4)

Opinia publică nu mai este un proces al discursului raţional ci rezultatul vizibilităţii şi a ingineriei sociale din media.

2. (D.P.) “(…) reprezintã reflectarea relativ fidelã a diferitelor curente de opinie care traverseazã societatea contemporanã şi mijlocul cel mai democratic de regularizare a alegerii pe care o face cetãţeanul” (Dominique Wolton 1989 cf. Bernard Floris, Bernard Miege si Isabelle Pailliart 2002: 10)

3. (D.P.) “Opinia publicã trebuie inţeleasã nu ca un rezultat al formãrii reciproce a opiniilor individuale în interacţiune – unde comunicarea şi-ar gãsi locul -, ci ca marca a colectivului care se impune fiecãruia în parte şi tuturor, în numele interesului general şi în limitele oricãrei comunicãri.” (Mœglin 1995: 105)

4. (D.P.) “is (…) a social product, due to the interaction of many minds.” (Ginsberg 1969: 125)

opinion management (D.P.)

“Opinion management is distinguished from advertising by the fact that it expressly lays claim to the public sphere as one that plays a role in the political realm.” (Schneider 1997: 30)

5. (I.C.) Despre opinie publică în România, după 1989

Vezi Danil Barbu, Republica absentă, Nemira, 1999, p. 31

Presa românească funcţionează ca un substitut al opiniei publice. Ea nu este un mediu de raţionalizare şi de clasificare a tendinţelor dominante în societate, ci chiar locul în care se produc nu doar curentele de opinie atribuite societăţii, ci chiar problemele sociale ca atare. S-ar părea, de fapt, că opinia publică nici măcar nu există ca atare, cu statut de obiect social natural şi spontan. Opinia publică este, mai degrabă, o construcţie socială ce recurge rareori la proceduri inocente. Opinia publică nu se descoperă şi nu se extrage din adâncul societăţii, aşa cum se scoate cărbunele din mină. Dimpotrivă, opinia publică se elaborează după modelul sintetizării uni produs chimic în condiţii de laborator. (p. 31-32)

6. (I.C.) Semnificaţii în Fraţa sec XVIII şi după – conotaţii politice

Charles Maurras, Viitorul intelectualităţii, (1905)

Text prezentat de către Florin Ţurcanu în Dicţionar de scrieri politice fundamentale, Humanitas, 2000, p. 224-231.

Extinderii numărului consumatorilor de literatură îi corespunde, în plan politic, dilatarea acelei zone a societăţii numite „opinie publică”. În secolul al XVIII-lea, „publicul” coincidea cu cercul „persoanelor de calitate” care citeau şi comentau operele literare ale vremi. Dobândind o accepţiune politică, termenul de „public” a început să desemnze o nouă realitate. De la Revoluţie încoace, notează dispreţuitor Maurras în Capitolul III, intitulat „Asservissement”, „masa de oameni împodobită cu titlul de public se consideră învestită cu autoritatea suverană în Franţa” (p. 137-138). (Dicţionar, p. 227)

Într-o lume modernă, mijlocul eficace de creare şi dirijare a opiniei publice este presa. Într-o societate guvernată de un regim democratic, în care Statul trebuie să ţină cont de opinia publică şi să i se supună, este inevitabil ca forţele materiale să dorească şi să reuşească transformarea presei în instrumentul politic al intereselor lor. De aceea, ca şi Ianus, presa are două feţe, una întoarsă în direcţia „publicului”, a cărui opinie o modelează, iar cealaltă către interesele, nemărturisite, ale finanţei, industriei şi comerţului. (Dicţionar, p. 227)

proces politic – political process (M.V.)

(v. agenţi activi)

public – public – public

1. (M.V.) “If we begin with the idea of a public, Habermas, much like John Dewey – who can be seen as his American counterpart in this regard – underscores the importance of conceptualizing the public as a process within the framework of a community. Habermas was reacting against technocratic rationality, especially prevalent in the contexts of the major media, which reduces the idea of publics to that of media-consuming audience. The public thus becomes a commodity to be delivered to advertisers or an object of social engineering, potential buyers for advertised products or voters whose behaviour is to be steered.” (Dahlgren 1991: 16)

Habermas subliniază importanţa conceptualizării publicului ca process ce are loc în cadrul comunităţii. Altfel, din perspective raţionalităţii tehnocrate, publicul – ca audienţă consumatoare de media – devine o marfă bună de livrat celor din industria publicitară sau un obiect al ingineriei sociale, simpli cumpărători potenţiali ai produselor din reclame sau votanţi a căror comportament urmează a fi “ghidonat”.

2. (D.P.) It “may be described as an unorganized and amorphous aggregation of individuals who are bound together by common opinions and desires, but are too numerous for each to maintain personal relations with the others.” (Ginsberg 1969: 119)

public vs. privat (I.C.)

1. Dualismul public versus privat a fost esenţial în construirea teoriilor politice. Mai exact, în societăţile care au moştenit premisele filosofice iluministe precum şi cele teologice şi sociale ale creştinismului, sfera privată a fost şi este identificată cu femeile şi împregnată de calităţi feminine ( intimitate, iraţional, particular, sentimental, natural ) considerate antitetice celor care definesc sfera publică masculină ( raţional, obiectiv., competitiv, cultural) (conf. Toderean, Olivia ( ed.) Itinerarii contestatare. Studii de teorie politică feministă, Politeia, Bucureşti, 2002, p.14)

2. Dacă filosofia Greciei antice izolează politicul de sfera privată, ea recunoaşte totuşi o interdependenţă a acestora. În teoriile politice ale liberalismului timpuriu se va pastra dihotomia public – privat însă accentul va fi diferit. Pentru a proteja libertatea individuală de exercitiul arbitrar al puterii statului, Hobbes şi Locke vor argumenta că privarea unei persoane de libertate trebuie întemeiată consimţământul acordat pentru propria protecţie. Sfera publică devine spaţiul social al puterii şi al democraţiei, locul exercitării libertăţilor politice. Astfel, politica se ocupă de relaţii dintre individualităţi egale în cadrul spaţiului public iar relaţiile de inegalitate manifestate în sfera privată sunt considerate” naturale” ca origine şi de aceea irelevante pt. politică.

3. (I.C.) Pentru unii autori (precum Constant sau Berlin), distincţia dintre public şi privat depinde de înţelesurile date libertăţii (antice şi moderne, respectiv pozitive şi negative): în acest model, spaţiul privat este înţeles ca teritoriu al nonintervenţiei celorlalţi, în vreme ce spaţiul public este conceput ca domeniu de coagulare a unei forme de participare şi a unei formule de exercitare a autorităţii. Pentru alţi autori liberali (Hayek), este public tot ceea ce rezultă din interacţiunea indivizilor: altfel spus, societatea este forma de articulare a spaţiului public. Hannah Arendt echivala, în schimb, spaţiul privat cu intimitatea, în timp ce domeniul public desemnează „două fenomene legate unul de celălalt, dar care nu sunt absolut identice”. Astfel, scria Arendt, „tot ceea ce apare în public poate fi văzut şi auzit de toată lumea”; în al doilea rând, termenul public „desemnează lumea însăşi, în măsura în care ea ne este comună şi în măsura în care ea se distinge de ceea ce posedăm în mod individual”. Acestea ar fi sensurile modene, care înlocuiesc viziunea clasică grecească în care familia corespundea vieţii private, iar politica – vieţii publice. Pentru Arendt, nu lumea modernă cunoaşte opoziţia public-privat, ci cea antică; modernii cunosc, în schimb, opoziţia social-privat: într-adevăr, dacă spaţiul privat înseamnă acum intimitate, în schimb, socialul este un termen nou, care a apărut datorită transferării în spaţiul public a economiei, care ţinea altădată de cămin şi familie. Arendt distinge aşa-numitul sens privativ al termenului „privat” (sens propriu anticilor) de sensul contemporan al acestuia: antici înţelegeau că viaţa privată îţi interzice dobândirea celor mai respectabile calităţi umane, care sunt descoperite doar prin participarea la viaţa politică; în schimb, atunci când moderenii vorbesc despre privat, „ei nu se mai gândesc la privaţiune, în mare măsură datorită bogăţiei cu care individualismul a dotat spaţiul privat” (Cristian Preda, Mic dicţionar de gândire politică liberală, Humanitas, 2004, p. 94).

public slab – weak public (D.P.)

A weak public is one “whose deliberative practice consists exclusively in opinion formation and does not also encompass decision making. (. . .) the bourgeois conception seems to imply that an expansion of such publics’ discursive authority to encompass decision making as well as opinion making would threaten the autonomy of public opinion, for then the public would effectively become the state, and the possibility of a critical discursive check on the state would be lost” (Fraser 1992 cf. Schneider 1997: 41)

putere politică – political power (A.G.)

"the network of media, educational, knowledge and opinion-forming institutions within civil society whose operation is conducive to the emergence of public opinion as a political power" (Garnham 1986, following Habermas 1962/1989, cited by Jakubowicz 1991: 155).

reciprocitate – reciprocity (D.P.)

1. (D.P.) “Reciprocity refers to the opportunities to gain knowledge of the perspectives of others, and the degree to which these opportunities are realized.” (Dahl 1989 cf. Steven Michael Schneider 1997: 35)

2. (D.P.) “Full, or symmetric, reciprocity occurs when all members of a collectivity know and understand the breadth of perspectives and their underlying interests existing in that social system.” (Rucinski 1991 cf. Steven Michael Schneider 1997: 35)

3. (D.P.) “Reciprocity refers to the notion that people are engaged in conversation with each other, and that their messages are reflected upon and discussed by others.” (Schneider 1997: 74)

raţiune, raţionalitate, raţionalizare (I.C.)

Scurtă istorie a raţiunii europene

Vezi Edgar Morin, Gândind Europa, Editura Trei, 2002, p. 84-91.

p. 90: raţiunea nu a fost niciodată pe deplin triumfătoare în istoria culturii europene. A avut de înfruntat întotdeauna experienţa, existenţa şi credinţa. Raţionalşismul nu a dominat nociodată ştiinţele; aici domneşte un dialog, adesea antagonic, între raţionalism şi empirism. Astăzi am ajuns la stadiul în care trebuie să recunoaştem că nu există o armonie totală între raţional şi real. Este interesant cum se aplică aceste teze în domeniul ştiinţelor sociale care sunt dominate de pretenţia de a furniza metode, rezultate, teorii cât mai raţionale cu putinţă

Comentariu la teoria raţiunii weberiene, în Philippe Raynaud, Max Weber et les dilemmes de la raison moderne, PUF, 2002, p. 172.

reciprocitate parţială – partial reciprocity (D.P.)

“Partial reciprocity occurs in two primary ways: when all perspectives and underlying interests regarding a social/political issue are not known by all members of a collectivity; or when the perspectives are known, but the interests are not.” (Rucinski 1991 cf. Steven Michael Schneider 1997: 35)

relaţia sferă publică – structura audienţei (M.V.)

din această perspectivă, natura şi/sau numărul sferelor publice depinde în foarte mare măsură de natura şi structura audienţei; putem vorbi astfel de sfere publice aflate în conflict sau de o sferă publică unitară. (Curran: 43 in Dahlgern 1991)

sinecura (D.P.)

“(…) este dorinţa românului cu ambiţii sociale de a se susţine şi alimenta, material şi moral, prin ocuparea unei poziţii sociale privilegiate, furnizate de stat sau de alte instituţii publice, care nu-l obligã pe beneficiar sã presteze un efort normat de un criteriu clar de eficienţã. Mai mult, funcţia nu numai cã oferã o soluţie de subzistenţã, ci ea este un semn, o etichetã socialã.” (Matei 2004: 179)

sinecurismul (românesc) (D.P.)

“Dupã 1989, sinecurismul a devenit un comportament (…) de subvertire şi resemnificare a spaţiului public (…); (…) este un rãspuns valoric, un model de viaţã, pe care românii l-au reinventat, altoind forme istorice vechi pe idei noi, într-un îndrumar existenţial care pune în centru viaţa privatã.” (Matei 2004: 187)

sfera privată – private sphere (I.C.)

În secolul al XIX – lea, liberalismul concepea sfera privată nu atât ca pe un domeniu al autorităţii naturale şi al drepturilor individuale, cât mai ales în calitate de spaţiu al libertăţii, protejat de intruziunea statului şi a opiniei publice.

sfera publică – public sphere – sphère / espace public

Producerea de ştiri, puncte de vedere, idei şi difuzarea publică a acestora reprezintă componentele esenţiale ale sferei publice. (M.V.)

1. (A.G.) components – "derive from, mediate and serve to reproduce the existing social order" (Dahlgren, 1987, cited by Jakubowicz 1991: 155)

prominent components: production of news, views and ideas in public circulation (Jakubowicz 1991: 155);

multiplicity of public spheres: "The more a society is integrated and united around the fundamental values of the existing social order, the more likely it is to have just one public sphere. The more divided it is, the greater the likelihood of the various groups within it creating institutions of will- and opinion-formation constituting different public spheres, taking fundamentally different stands on the legitimacy of the prevailing social order, and the desirability of its continued existence (Negt and Kluge 1983; Downing 1984, 1988, cited by Jakubowicz 1991: 155).

2. (M.V.) “is a concept which” … “points to the issues of how and to what extent the mass media” … “can help citizens learn about the world, debate their responses to it and reach informed decisions about what courses of action to adopt.” (Dahlgren 1991: 1)

SP este un concept care indică modul şi măsura în care mass media îi pot ajuta pe cetăţeni să cunoască lumea, să îşi dezbată reacţiile faţă de aceasta şi să tragă concluzii informate în ceea ce priveşte setul de masuri care trebuie adoptate.

3. (M.V.) "[…] the network of media, educational, knowledge and opinion-forming institutions within civil society whose operation is conducive to the emergence of public opinion as a political power" (Garnham 1986, following Habermas ?1962/1989, cited by Jakubowicz 1991: 155).

Sfera publică poate fi definită ca fiind reţeaua instituţiilor media, educaţionale, de cunoaştere şi formatoare de opinie din cadrul societăţii civile a cărei operare conduce la apariţia opiniei publice ca putere politică.

4. (M.V.) “The romantic notion of a public sphere composed of individuals speaking face to face or communicating via small-circulation print media is not of much utility. […] We need to render the public sphere as an object of citizen concern, scrutiny and intervention.” (Dahlgren 1991: 8-9)

Noţiunea romantică de SP composă din indivizi vorbindu-şi faţă în faţă sau comunicând prin medii tipărite de mică circulaţie nu este de mare folos. Trebuie să percep SP ca pe un obiect supus preocupărilor, analizei şi intervenţiei cetăţeanului.

5. (M.V.) According to classical liberal theory, the public sphere (or, in more traditional terminology, 'public forum') is the space between government and society in which private individuals exercise formal and informal control over the state: formal control through the election of governments and informal control through the pressure of public opinion. (Curran: 29 in Dahlgren 1991)

Conform teoriei liberale clasice, SP (sau, în termeni mai tradiţionali, forumul public) este spaţiul dintre guvern şi societate în care persoane private exercită un control formal sau informal asupra statului: control formal prin alegerea guvernelor şi informal prin presiunea opiniei publice.

6. (M.V.) “[…] a public space in which private individuals and organized interests seek to influence the allocation of resources and regulate social relations” (Curran: 35 in Dahlgren 1991)

Din perspectivă radical-democratică, sfera publică este un spaţiu public în care persoane private şi interese organizate caută să influenţeze alocarea resurselor şi să regleze relaţiile sociale.

7. (M.V.) “The eighteenth-century London press was composed of 'conflicting public spheres', which structured reality according to the views of small, highly differentiated audiences. In contrast, British broadcasting was, until the rise of satellite TV, a 'unitary public sphere' in which millions of viewers with divergent views regularly watched the same programmes and were exposed to the same corpus of conflicting evidence and argument. One system fostered ideological reinforcement and factionalism, the other a consensual, anti-partisan, reasoned public discourse upheld by Habermas as a model.” (Curran: 43 in Dahlgern 1991)

Presa scrisă a Londrei sec. al XVIII-lea era compusă din sfere publice conflictuale care structurau realitatea în funcţie de vederile unor audienţe mici şi puternic diferenţiate. Spre deosebire, televiziunea britanică, cel puţin până la apariţia televiziunii prin satelit, reprezenta o SP unitară în care milioane de telespectatori priveau în mod regulat aceleaşi programe şi erau expuşi aceluiaşi corpus de dovezi şi argumente conflictuale. Un sistem a dus la partitism ideologic, celălalt la un discurs public, raţional, antipartizan şi consensual oferit de Habermas ca model.

8. sfera publicã politicã (D.P.)

“Sfera publică politicã denumitã şi sfera publicã burghezã de la mijlocul secolului al XVIII-lea din Anglia şi Franţa poate fi inţeleasã mai întâi drept sfera persoanelor private reunite într-un loc public. Ele revendicã aceastã sferã publicã reglementatã de autoritate, dar o fac tocmai împotriva puterii [...]. Mediumul acestei opoziţii între sfera publicã şi putere este original şi fãrã precedent în istorie : este vorba despre folosirea publicã a raţiunii”. (Habermas 1978 cf. Bernard Floris, Bernard Miege şi Isabelle Pailliart 2002: 9)

9. (D.P.) The public sphere is “a realm of our social life in which something approaching public opinion can be formed.” (Habermas 1974: 49)

10. (D.P.) The public sphere is “the sphere of private people come together as a public.”

(Habermas 1989: 27)

11. (D.P.) The public sphere is “private persons making public use of their reason.”

(Habermas 1989: 27)

12. (D.P.) The public sphere is “private people gathered together as a public and articulating the needs of society with the state.” (Habermas 1989: 176)

13. (D.P.) The public sphere is “that area of public life in which intersubjective agreement on values and standards can be reached in order to solve sociopolitical or practical questions.” (Kemp 1985 cf. Steven Michael Schneider 1997: 15)

14. (D.P.) “The earliest elements of a public sphere as a social category, distinct from the private sphere, appear as a result of the simultaneous emergence of early capitalism and the development of techniques for regular information exchange between commercial centers.” (Schneider 1997: 18)

sferă publică idelaizată – idealized public sphere

1. (D.P.) “The idealized vision of the public sphere is one in which all members of a polity, as independent and private citizens, have an opportunity to participate in rational critical debate of topics relevant to their public lives. These debates and deliberations result in consensus among the members of a public on those actions for which it is necessary for the state to engage, and produce a sense of democracy among the participants in the public discussion. Public authorities respond by enacting this consensus into law.” (Steven Michael Schneider 1997: 17)

2. (D.P.) “The idealized public sphere, while composed of private persons, nevertheless embraces the notion of a public, of private persons acting together in their common interests.” (Steven Michael Schneider 1997: 20)

3. (D.P.) “The presence of an idealized public sphere is a significant step toward a democracy which includes individuals who are engrossed as citizens and able to recognize that their private interests are identical to the common interests.” (Schneider 1997: 23)

4. (D.P.) “The idealized public sphere overcomes the “spiral of silence” (…) that develops when individuals do not feel their views are acceptable in public discourse, and choose to keep silent rather than express them in the face of obvious opposition.” (Schneider 1997: 35)

sferă publică liberală – liberal public sphere

1. (D.P.) “A liberal public sphere is consistent with a vision of democratic society that suggests the role of citizen participation is primarily to protect the citizen from actions by the government that would undermine the “universal interest.” (Steven Michael Schneider 1997: 26)

2. (D.P.) “In contrast to the idealized public sphere, the liberal public sphere denies the existence of a public interest, and seeks not to enable citizens to discover what they have in common, but to regulate their conflicts in a fair and equitable manner. In addition, the liberal public sphere provides legitimacy to both state and private market actions which seek to allocate resources within society.” (Schneider 1997: 26)

3. (D.P.) “The goal of discourse in the liberal public sphere is decision, and discussion in the public sphere ought not move beyond articulation of interests, bargaining and persuasion.” (Schneider 1997: 32)

sferă publică formală – formal public sphere (D.P.)

“The deliberative, formal zone of the public sphere incorporates the legislatures and assemblies in which elected or appointed representatives serve. Formal procedures govern the conduct of citizen interaction within these arenas, and the product of their deliberations is usually legislation or some other formally structured method of implementing what is perceived to be the public will.” (Schneider 1997: 40)

sferă publică informală – informal public sphere (D.P.)

“[…] the nondeliberative zones provide opportunities for exploring mutuality, agenda-setting and affiliation and community-building (Barber 1984). These informal zones include the associations and organizations which comprise what Fraser (1992) termed “weak publics”, including organizations representing group interests, associations and cultural establishments, public interest groups, and churches and charitable organizations.” (Schneider 1997: 41)

societate – society (M.V.)

“… society is an inherently imperfect human symbolic creation that we experience not only as lone agencies or parts of scenery, but as creative, communal actors struggling against that which cannot be known.” (Gilder, 1995: 216)

Societatea este o creaţie umană simbolică imperfectă pe care o resimţim nu doar ca agenţi izolaţi sau ca elemente de decor, ci ca actori creativi, părţi a unei comunităţi luptând împotriva a ceea ce nu poate fi cunoscut.

Societate. Societate civilă (I.C.)

Termenul este de obicei gândit în opoziţie cu cel de „individ”, deşi autori precum Norbert Elias neagă această perspectivă, accentuând relaţionarea complexă a celor doi termeni („societatea nu este doar un obiect distinct de indivizi izolaţi; ea este cea ce fiecare individ desemnează atunci când spune noi”). Autorii liberali clasici au tratat societatea sub numele de „societate civilă” sau „politică”, căutând să descopere „tranziţia” de la viaţa individului izolat la viaţa în comun. Sociologul Ferdinand Tonnies a rezumat ambiguitatea perspectivei politice moderne asupra acestei teme distingând societatea de comunitate: cea de-a doua (Gemeinschaft) este sudată de tradiţie şi de legăturile de familie, în vreme ce prima (Gesellschaft) este rezultatul unui act conştient şi responsabil, asumat contractual. Teama faţă de societatea „raţional constituită” (Max Weber) a fost sursa creării expresiei „societate de masă” – o societate amorfă, traversată de un consum dezindividualizat al bunurilor materiale şi simbolice; expresia a căpătat însă cu trecerea timpului un înţeles neutru, simplu sinonim al lumii contemporane.

societate bună – good society (M.V.)

(v. agenţi activi)

societate civilă – civil society (M.V.)

(v. agent social)

societate civilă – stat de drept (I.C.)

Conceptul şi realitatea statului de drept sunt vechi, chiar dacă termenul este mai recent decât cel de societate civilă. Însă genealogia societăţii civile arată că această noţiune este strâns legată, în anumite momente din istorie, de cea de stat de drept, astfel încât putem susţine că afirmarea statului de drept şi a societăţii civile şi plasarea lor în prim-planul discursului politic reprezintă unul şi acelaşi fenomen. Traducerea unei expresii prin cealaltă’ este posibilă, ceea ce demonstrează, oarecum, identitatea lor: „stat” (în greceşte polis) (...) are ca sinonim „societate civilă” (koinonia politike), chiar sub această formulă conceptul de stat intrând în politica modernă.

Conceptul de stat s-a impus în engl, fr, spaniolă etc, după cel de societate civilă, cel puţin pentru un motiv filologic: el nu este un termen care să aibă un corespondent în latină. Prin chiar principiul ei, societatea civilă este o societate de indivizi care dispun de drepturi civice (ceea ce o deosebeşte de familie sau de ethnos), cu alte cuvinte societeta civilă este o societate al cărei fundament se află în drepturile cetăţenilor (Collas, p. 349-350).

raportul societate civilă – societate politică (I.C.)

Vezi Dominique Colas, Genealogia fanatismului şi a societăţii civile, Nemira, 1998.

societate deschisă – open society (Karl R. Popper, „Societeta deschisă şi duşmanii ei”) (I.C.)

Expresia descrie acea formă de asociere umană bazată pe critica socială şi pe optimism în privinţa acţiunilor individuale (în opoziţie cu societatea „închisă” sau „tribală”, dominată de mituri şi întemeiată pe credinţe istoriciste, care susţin existenţa predeterminării oricărei acţiuni individuale) (Cristian Preda, Mic dicţionar de gândire politică liberală, Humanitas, 2004, p. 108).

sondaj de opinie

1. (D.P.) “[…] este, în starea actualã, un instrument de acţiune politicã; funcţia sa cea mai importantã este, poate, aceea de a impune iluzia cã existã o opinie publicã rezultatã din insumarea pur aditivã a unor opinii individuale, de a impune idea cã existã ceva de genul unei medii a opiniilor sau o opinie medie.” (Piere Bourdieu 1984 cf. Bernard Floris, Bernard Miege si Isabelle Pailliart 2002: 10)

2. (D.P.) Ele “vizeazã nu atât sã raspundã unei chestiuni ştiinţifice, cât sã aducã de pe o zi pe alta datele fabricate dupa logica jocului politic şi destinate sã se întoarcã în politicã. Ele vizezã nu atât sã surprindã opiniile persoanelor interogate şi sã le inţeleagã fundamental, cât sã procedeze la mini-referenduri.” (Bernard Floris, Bernard Miege si Isabelle Pailliart 2002: 29)

spaţiu public – public space

1. (M.V.) natură şi statut

“The common concern of the essays in this book is the nature and status of the space in which human beings encounter each other with the intention of determining how their lives in common shall be lived.” (Hénaff şi Strong, 2001: 1)

2. (M.V.) antic vs. contemporan

“The public space of the ancient city was, at least in Greece, a real and in no ways metaphorical space. With its public spaces and buildings (assembly, council, temples, theaters, stadiums), the agora was the space in the democratic city where citizens could assemble, meet one another, enter into dialogue, disagree. The Greek Assembly, the ekklèsia, was a direct democracy and not a representative one. All citizens were statutory members.” (Hénaff şi Strong, 2001: 227)

Spaţiul public antic era un loc real şi nu unul metaforic – agora – unde cetăţenii se puteau aduna să dialogheze, să dezbată.

“In contemporary societies public space, however, is no longer physically perceivable such that citizens would be present in person. Instead, such a space becomes metaphorical and designates not a physical meeting place but a nonvisible network of positions.” (Hénaff şi Strong, 2001: 228)

Spaţiul public al societăţilor contemporane nu mai este perceptibil fizic cu participare efectivă. Un astfel de spaţiu devine unul metaforic desemnând o reţea nonvizibilă de poziţii.

“The new agora becomes the public network of singular sites: it is without any nostalgia we should say farewell to the old model of a monumental public space.” (Hénaff şi Strong, 2001: 230)

Agora cea nouă devine o reţea publică de situri singulare; nu mai există vechiul model al SP monumental.

3. (M.V.) tipuri de spaţiu

“Generally speaking, aside from being public, space may also be private, sacred, or common. The difference among them has to do with the kinds of criteria that must be met for someone to enter that space.” (Hénaff şi Strong, 2001: 2)

a) spaţiu privat = “A space is private when a given individual or set of individuals are recognized by others as having the right to establish criteria that must be met for anyone else to enter it. Thus we speak of a private room, a private meeting, private parts. Private is to be understood as distinguished from public as much by virtue of ownership as by virtue of the standards that have to be met in order to enter. Such a space is one's own space […]. The significant thing about the ownership and its attendant standards here is that they are under the control of an individual (possibly corporate).” (Hénaff şi Strong, 2001: 2 - 3)

Noţiunea de privat trebuie înţeleasă aici ca opusă celei de public atât în virtutea ideii de proprietate, cât şi a standardelor pe care trebuie să le satisfacă cineva pentru a intra într-un astfel de spaţiu.

b) spaţiu sacru = “Sacred space is different and similar. At the beginning of Oedipus at Colonus, Antigone and her blind father arrive at Colonus, near Athens. She says: “The towers that crown the city are still far away, but where we are is surely holy ground.” The word for holy is hieros, a space of the gods. […] such a space is neither made by human action nor can it be owned. It is the god. Much the same kind of argument can be seen in the claim of sanctuary in a church during the Christian Middle Ages in Europe. […] those taking refuge in them were not subject to secular legal processes, for such spaces were not under human control.” (Hénaff şi Strong, 2001: 3)

spaţiul sacru nici nu este rezultatul muncii omului, nici nu se poate afla în proprietatea lui: nu se află sub controlul oamenilor.

c) spaţiu comun = “At the other extreme, a space may be common to human beings. Common space admits of no criteria; it is open to all in the same way. It is not owned or controlled. […] What makes it common is that all can go there to extract from it what is there. Thus the sea, pastures, forests are (or can be) common space. This is not a space to which one goes to speak with others. […] As opposed to sacred space, however, it does not belong to or manifest anyone. Furthermore, common space is not public space, for it is not a human construct.” (Hénaff şi Strong, 2001: 4)

Spaţiul comun nu admite nici un criteriu; este deschis tuturor în măsură egală. Nu este nici posedat, nici controlat; nu este public pentru că nu este construit de om.

d) spaţiu public = “Public space, as the essays in this book show, is the space created by and for humans that is always contestable, precisely because whereas there are criteria that control admission to its purview, the right to enact and enforce those criteria is always in question. It is open to those who meet the criteria, but it is not owned in the sense of being controlled.” (Hénaff şi Strong, 2001: 4)

Spaţiul public de oameni pentru pameni şi este întotdeauna contestabil tocmai pentru că dreptul de intra şi criteriile de intrare sunt în permanenţă în discuţie. Este deschis celor care satisfac criteriile dar nu este posedat în sensul de a fi controlat.

4. (M.V.) ce calităţi anume fac un spaţiu să fie public? : open, artifact, and theatrical

“[…] what qualities must a space have such that it be public. The first is that of being open in the sense of it being clear where one is. […] a second quality: Public space is a human construct, an artifact, the result of the attempt by human beings to shape the place and thus the nature of their interactions. […]There is here an indication as to a third quality of public space: it is theatrical, in that it is a place which is seen and shows oneself to others.” (Hénaff şi Strong, 2001: 5)

Un spaţiu trebuie să sarisfacă trei criterii pentru a putea fi considerat spaţiu public. Mai întâi trebuie să fie deschis şi clar localizat; apoi trebuie să fie un artifact; în al treilea rand trebuie să fie „teatral” în sensul grec al noţiunii: un loc care este văzut şi care se arată celorlalţi.

5. (D.P.) “Spaţiu de practici intelectuale fondate pe folosirea publicã a raţiunii indivizilor ca persoane particulare a cãror competenţã criticã nu este legatã nicidecum de apartenenţa lor la un corp formal, ci de calitatea lor de cititori şi spectatori adunaţi laolaltã pentru plãcerea discuţiilor convivale”. (Roger Chartier 1990 cf. Bernard Floris, Bernard Miege si Isabelle Pailliart 2002: 9)

6. (D.P.) Spaţiul public actual se constitue în jurul a doua axe: autonomizarea socialului şi intelectualizarea vieţii private. “Ipoteza care rezultã de aici, în ceea ce priveşte evoluţia actualã a spaţiului public şi extinderea teritorialã a aplicãrii criteriului adevãrului în domeniul social, este cã rolul crescut al ştiinţei şi tehnicii, pe care îl descriu corect Habermas, Lyotard si Quere, nu este un factor de dispariţie a sensului, a capacitãţilor de inteligibilitate a societãţii, ci, din contra, un factor de lãrgire a spaţiului public, a definiţiei socialului, un factor de modificare a graniţelor socialului care determinã modul în care un individ se reprezintã pe sine ca fiinţã socialã.” (Paul Beaud 1986 cf. Bernard Floris, Bernard Miege si Isabelle Pailliart 2002: 12)

7. (D.P.) Spaţiul public “desemneazã deopotrivã realitãţile empirice (oraşul-stat grec, sociabilitatea burghezã din secolul al XVIII-lea) şi o normã care depãşeşte particularitãţile istorice şi tinde sã conteste principiul autoritãţii în toate instituţiile (Veritas non auctoritas facit legem). Noţiunea de spaţiu public este ea insãşi ridicatã la rangul de mediatoare între societatea civilã şi stat, între sociabilitate şi cetãţenie, între privat şi public, între moravuri şi politicã.” (Pierre Chambat 2002: 69)

8. (D.P.) Spaţiul public “exprimã (…) patru forme de mediere: în primul rând, el este câmpul formãrii simbolice a unei opinii publice prin intermediul tuturor formelor de comunicare existente în societate. In al doilea rând, el este câmpul formãrii democratice a unei voinţe politice prin intermediul sufragiului universal, al parlamentului şi al partidelor. In al treilea rând, el este o sferã de mediere între stat şi societatea civilã. In al patrulea rând, spaţiul public nu este un loc abstract al consensului democratic ideal, ci un spaţiu conflictual care exprimã raporturile sociale de inegalitate şi dominare. (…). Interdependenţa conflictualã a campurilor sociale, şi în particular a celor care participã la câmpul puterii, reprezintã un aspect fundamental al înţelegerii spaţiului public.” (Bernard Floris 2002: 127)

voinţa comunităţii – the will of the community (D.P.)

“The will of the community in a democracy is always created through a running discussion between majority and minority, through free consideration of arguments for and against a policy or idea. This discussion takes place not only in the formal institutions of government, but also in the informal settings of public life: political meetings, newspapers, books and other vehicles of public opinion.” (Schneider 1997: 8)

voinţă politică populară – popular political will (M.V.)

(v. agenţi activi)

Bibliografie citată în glosar:

Casmir, Fred L. (ed.). 1995. Communication in Eastern Europe: The Role of History, Culture, and Media in Contemporary Conflicts. Mahwah, New Jersey: Lawrence Erlbaum Associates.

Curran, James. 1991. Rethinking the media as a public sphere. In P. Dahlgren and C. Sparks (ed.). Communication and Citizenship: Journalism and the Public Sphere in the New Media Age: 27 – 57.

Dahlgren, Peter, and Colin Sparks (ed.). 1991. Communication and Citizenship: Journalism and the Public Sphere in the New Media Age, London and New York: Routledge.

Dahlgren, Peter. 1991. Introduction. In P. Dahlgren and C. Sparks (ed.). Communication and Citizenship: Journalism and the Public Sphere in the New Media Age: 1 - 26.

Gilder, Eric. 1995. Turning Personal Experiences Into Social Reality: Communication as a "Third-Culture-Building" Tool in the Romanian Classroom. In F. L. Casmir (ed.). Communication in Eastern Europe: The Role of History, Culture, and Media in Contemporary Conflicts: 197-222

Ginsberg, Morris. 1969. Psychology of Society. London: Methuen.

Habermas, Jurgen. 1989. Structural Transformation of the Public Sphere. Cambridge, Mass: MIT Press.

Hénaff, Marcel and Tracy B. Strong (eds.). 2001. Public Space and Democracy. Minneapolis and London: University of Minnesota Press.

Hénaff, Marcel and Tracy B. Strong. 2001. Conclusion. Public Space, Virtual Space, and Democracy. In M. Hénaff and T. B. Strong (eds.). Public Space and Democracy: 221 – 230.

Hénaff, Marcel and Tracy B. Strong. 2001. Introduction. The Conditions of Public Space: Vision, Speech, and Theatricality. In M. Hénaff and T. B. Strong (eds.). Public Space and Democracy: 1 – 31.

Jakubowicz, Karol. 1991. 7 Musical chairs? The three public spheres in Poland. In P. Dahlgren and C. Sparks (ed.). Communication and Citizenship: Journalism and the Public Sphere in the New Media Age: 155 – 175.

Matei, Sorin Adam. 2004. Boierii mintii. Intelectualii romani intre grupurile de prestigiu si piata libera a ideilor. Bucuresti: Compania.

Pailliart, Isabelle (ed.). 2002. Spatiul public si comunicarea. Iasi: Polirom.

Schneider, Steven Michael. 1997. Expanding the Public Sphere through Computer-Mediated Communication: Political Discussion about Abortion in a Usenet Newsgroup. Teza de doctorat nepublicatã. Massachusetts Institute of Technology.

*** 1992. Romania: Human resources and the transition to a market economy: A World Bank country study, published by World Bank. Cited by E. Gilder in F. L. Casmir (ed.). Communication in Eastern Europe: The Role of History, Culture, and Media in Contemporary Conflicts: 210.